Plugarul

Plugarul este unul dintre cele mai vechi și reprezentative obiceiuri agrare păstrate în zona Comănei, o tradiție strâns legată de începutul muncilor de primăvară și de viața comunității rurale. Obiceiul este atestat documentar încă din 31 octombrie 1767 la Comăna de Jos și celebrează, potrivit tradiției locale, primul fecior din sat care ieșea primăvara la arat.

Dincolo de caracterul său festiv, Plugarul reflectă importanța pe care agricultura a avut-o timp de secole în viața locuitorilor din Comăna. În comunitatea tradițională, ieșirea la arat marca începutul unui nou ciclu agrar, iar feciorul care deschidea primul brazda devenea personajul central al sărbătorii. În jurul acestuia se adunau tinerii și sătenii, iar momentul se transforma într-o manifestare colectivă în care munca, sărbătoarea și solidaritatea comunității se împleteau.

Tradiția face parte din patrimoniul cultural al satului și păstrează memoria unei lumi în care ritmul vieții era determinat de anotimpuri, de muncile câmpului și de obiceiurile transmise din generație în generație. Prin vechimea sa și prin continuitatea în memoria comunității, Plugarul reprezintă astăzi nu doar o evocare a ocupațiilor agricole tradiționale, ci și un element important al identității culturale a Comănei.

O mărturie deosebit de valoroasă pentru vechimea obiceiurilor comunității este documentul datat 31 octombrie 1767, păstrat în Arhiva de Stat Cluj, Colecția de documente, fond Blaj, documentul nr. 556. Textul oferă o imagine rară asupra vieții sociale a satului Comăna de Jos din secolul al XVIII-lea, amintind inclusiv obiceiul feciorilor de a se aduna în zilele de sărbătoare.

Documentul se prezintă sub următoarea formă:

„Noi, biraele satului, împreuna cu jurații noștri și cu toți sătenii din Comăna de Jos, dăm această credincioasă atețtație a noastră la mâna lui Neaga, jobagul cinstitei nații, precum că în anul 1765 au venit Onea Vodă, cătană, în Comăna de Sus, la moșia sa, la rudele lui și au șezut vreo doua sau trei zile în casa lui pâna la Crăciunul nostru, fiind feciorii de aici din satul Comăna de Jos, la David Neaga, după cum avem noi obcină de să adună pe sărbători feciorii.

Ion Vodă, cunoscându-se cu oameni de aici din satul nostru, au venit aici în satul nostru și întâlnindu-se cu feciorii s-au dususă cu ei la gazda lor, adică la David Neaga unde au șezut de s-au jucat cu feciorii pănă au eșit sărbătorile noastre. Apoi iarași s-au dus la casa din Comăna de Sus, mai mult noi aicea în satul nostru nu știm să fi șezut; iar, pe sărbatori, noi nu l-am văzut în mondire cătănești îmbrăcat, ci în haine rumănești, în cioareci și în zecichie, în căciulă și părul înnodat pe doua părți, pentru un care lucru să dă această atețtatie, de aici din satul nostru, precum este obiceiul, întărâtă. Atețtație scrisă în Comăna de Jos, în luna lui octombrie în 31 zile, anul 1767.”

Mărturia documentară oferă o fereastră către viața Comănei de acum mai bine de două secole și jumătate: întâlnirile feciorilor, portul tradițional, sărbătorile și organizarea comunității sătești. În acest univers rural s-au format și s-au transmis obiceiurile care au definit identitatea locală, între care tradiția Plugarului ocupă un loc aparte.

Astăzi, Plugarul rămâne o expresie a legăturii dintre comunitatea din Comăna, pământ și tradiție, amintind de generațiile pentru care prima brazdă a primăverii nu reprezenta doar începutul muncilor agricole, ci un moment important pentru întregul sat.